Hello [:

miercuri, 14 septembrie 2011

Singuratate

Nu mai e nimic aici care sa-mi poate motiva existenta si totusi... nu am nicio idee despre cum e dincolo, si tocmai teama de necunoscut nu reprezinta un imbold pentru a imbratisa moartea. E o viata cladita pe nesiguranta, oricat incerci sa programezi secundele ce se scurg atat de repede, mereu te lovesti de imprevizibil. Dar nu ai cum sa renunti si daca nici nu vrei sa lupti... ai putea pur si simplu sa nu mai existi?
Dar cu adevarat infiorator nu este sa te pierzi pe tine ci sa ii pierzi pe cei la care tii. Aceasta teama absurda, poate chiar inceputul  adevaratei paranoia, iti condeaza fiecare miscare, fiecare rasuflare, tocmai pentru ca e infiltrata in fiecare madular al trupului tau, in fiecare fascicol al sufletului tau...
Eu cred ca in aceasta lume suntem singuri sau poate exista cineva... dar intr-un mod ciudat nu e o prezenta constanta, ceea ce e insuportabil. Suntem "guvernati" d eun Dumnezeu tiran si un diavol care nu e anarhist, desi el ar trebui sa isi aiba originea din haos.  Esti singur, trebuie sa te confrunti cu realitatea si doare de fiecare data cand te trezesti. Insa nu ai ce face... si totusi speri. Speri cu fiecare dorinta pusa cand vezi un avion mutiland cerul, cu fiecare ora fixa, cu fiecare banut aruncat in fantani, cu fiecare coincidenta stranie sau superstitie. Stii ca nu exista si totusi speri. Esti prea slab ca sa faci ceva pe cont propriu si ai nevoie de o forta universala sau esti destul de puternic incat sa crezi?
Oamenii se schimba, uneori chiar radical si nu ami e cale de intoarcere. Un vinovat? O scuza? Cu siguranta doar nimicul si acea idee stranie vibrand in fiinta mea: "SINGURATATE"

Un comentariu: