Nu mai cauta, nu e nimic aici

Cum de sunt asa matinala? Pentru ca nu m-am simtit bine si m-am trezit. Nu poti face exces de nimic, nu poti amesteca chestiile astea intre ele, habar nu ai ce iti iese si cat de rau iti va fi dupa. Afara e frig. Ninge marunt, cernut. Ascult Simple Plan si imi suna in minte acelais vers, repetitiv, ca si cum sufletul meu ar reprosa asta unei persoane nevazute: Your love is just a lie.  Zilele trec si totul se inrautateste. Privesc pasiv toate astea imprimandu-mi aceste evenimente, plina de furie, pe mana stanga. Lama cutter-ului zambeste cald si bland. Imi aminteste, intr-un mod bizar, de o mama care alina ranile copilului ei. Stralucirea ascutisului e asa frumoasa! Divina, diavoleasca... Totusi, cred ca intr-o zi voi straluci mai intens decat ea! Am certitudinea asta, la fel cum am certitudinea ca ma voi ineca in mare si totul se va sterge, totul va deveni o panza alba si umeda. Ninge din ce in ce mai violent. Privesc ceasul, numar secundele, minutele, cum se preling necrutatoare de pe suprafata lucioasa a mobilei pe singuraticul parchet. Totul se cristalizeaza in nimic.Nu, nu mai e absolut nimic aici, nici chiar puterea aceea de a scrie care ma salvase pana acum. Poate doar o nebuneasca dorinta de autodistrugere care se cere a fi sarbatorita. Cum am ajuns asa? Cum am ajuns aici? Unde am tendinta sa merg?

De ieri si de azi

Nu, nu, un om nu se poate schimba de pe o zi pe alta, dar se poate trezi. "Eternitate" e un cuvant prea dur, prea aspru si acum nu mai releva nimic. Se transforma intr-o notiune logic vida, pentru ca, in curand ne vom putea imagina doar momentul. Oamenii pot ramane prinsi in trecut, dar trebuie s ainvatam sa ne apreciem nimicnicia. Am ramas tot pe scris poezii, elogii fiintei iubite. Uneori, imi e rusine ca ma exprim prin cuvinte, pentru ca imi devin inutile pentru a exprima frumusetea sau macar sentimentele intense care imi acapareaza fiinta. Nu e neputinta lor, vinovata e umanitatea mea.

Ochii tai - doi luceferi pe bolta fruntii,
Cu sclipiri funeste
Asemeni exploziilor de artificii
Pe sumbrul cer al noptii.
Si gantul tau e rasuflarea ei,
Ce-ascunde cu maiestrie un tainic univers
Si glasul tau razbate victorios,
Despicand pana la sangerare
Fiecare vers.
Nu-i lutul trecator
Unicul
Ce-atrage privitorul.
Asta-i o idee preconceputa.
Eu iubesc nemuritorul.
Si poate de-asta timpul,
Fie si-o eternitate
Si vidul imi sunt tot una
Caci ochii tai stralucitori
Imi lumineaza intunecimea.

As fi vrut sa fi facut mai mult, sa iti duc frumusetea pe culmi mai inalte si sa nu ma rezum doar la versuri  Insa nu cred ca e tarziu, caci pentru unele fiinte din viata noastra nu e niciodata tarziu. Sensibilitatea vine cu vremea. Admiratia si frumusetea nu se sparg niciodata. Prima impresie ramane mereu in sufletele noastre. Asteptarea nu se stinge decat cu inlocuirea. Tacerea nu e relevanta si nici cuvintele. Nu inteleg mare lucru, dar sunt fericita. What's meant to be, will be.