Hello [:

duminică, 18 martie 2012

Dupa ceva timp...

Ei bine, m-am gandit sa reaiu oarecum blogul. Nu stiu sigur pentru cata vreme, din moment ce acest blog nu are vreu scop, e doar "zidul plangerilor" pentru ca asta am facut in tot acest timp: m-am plans de tot si de toate.  Multe ar trebui sa le tin doar pentru mine... dar nu stiu d ece atunci eram asa. Poate aveam nevoie ca cineva sa le acorde minimul de atentie. Acum nu mai sufar de asa ceva, am invatat sa ascund tot ce trebuie ascuns. Mi se reproseaza destul d emult in ultima vreme ca sunt prea negativista, pesimista, apelativele au ajuns chiar departe, pe al s&m-uri. Oricum nu ma deranjeaza, acum sunt linistita. Sa ma gandesc ca e ceva normal in toata agitatia asta din jurul meu, ca oamenii vin si pleaca periodic, ca unii sunt destul de draguti cat sa se intoarca si altii dispar ca si cum nu ar fi fost niciodata. Ma intreb cum poti uita asa de usor si de repede totul... Eu raman cu sechele si tot felul de "vicii". Nu imi place sa trec cu vederea unele lucruri care reprezinta/reprezentau totul pentru mine. De obicei am cert si am isterizez. Sunt exact ca o bomba pe punctul de a exploda. Nu stii niciodata cand se va intampla catastrofa. Si totusi, cand raman singur incep sa plang. Mereu am fost un copil patetic si ii inteleg perfect pe cei care au "plecat" din viata mea. A ma cunoste pe mine nu aduce niciun beneficiu - nici acela de a pierde timpul cand nu exista alte variante. Si totusi, vreau ca acele persoane sa se intoarca sau sa plece toate, sa ma lase singura de tot. Vine primavara si urasc perioada asta cu tot sufletul. De fapt o iubesc, dar nu actuala, ci din trecut. Am fost cu mum si sis intr-o plimbare, pt ca era vreme frumoasa. M-am prefacut ca sunt fericita. Dar nu sunt, absolut deloc, sunt linistita. Linistea aceea inainte de furtuna. Si, pe drumul spre intoarcere, n-am putut sa nu o intreb daca isi mai aminteste episodul de pe pod... Era intr-o zi cam ca si asta si atunci am fost cea mai fericita fiinta. Si, uite-ma acum, o ruina a ceea ce ma fost. Nu mai continui, iar dramatizez. Intrerup brusc aceste aberatii...

sâmbătă, 18 februarie 2012

Nu mai cauta, nu e nimic aici

Cum de sunt asa matinala? Pentru ca nu m-am simtit bine si m-am trezit. Nu poti face exces de nimic, nu poti amesteca chestiile astea intre ele, habar nu ai ce iti iese si cat de rau iti va fi dupa. Afara e frig. Ninge marunt, cernut. Ascult Simple Plan si imi suna in minte acelais vers, repetitiv, ca si cum sufletul meu ar reprosa asta unei persoane nevazute: Your love is just a lie.  Zilele trec si totul se inrautateste. Privesc pasiv toate astea imprimandu-mi aceste evenimente, plina de furie, pe mana stanga. Lama cutter-ului zambeste cald si bland. Imi aminteste, intr-un mod bizar, de o mama care alina ranile copilului ei. Stralucirea ascutisului e asa frumoasa! Divina, diavoleasca... Totusi, cred ca intr-o zi voi straluci mai intens decat ea! Am certitudinea asta, la fel cum am certitudinea ca ma voi ineca in mare si totul se va sterge, totul va deveni o panza alba si umeda. Ninge din ce in ce mai violent. Privesc ceasul, numar secundele, minutele, cum se preling necrutatoare de pe suprafata lucioasa a mobilei pe singuraticul parchet. Totul se cristalizeaza in nimic.Nu, nu mai e absolut nimic aici, nici chiar puterea aceea de a scrie care ma salvase pana acum. Poate doar o nebuneasca dorinta de autodistrugere care se cere a fi sarbatorita. Cum am ajuns asa? Cum am ajuns aici? Unde am tendinta sa merg?

duminică, 5 februarie 2012

De ieri si de azi

Nu, nu, un om nu se poate schimba de pe o zi pe alta, dar se poate trezi. "Eternitate" e un cuvant prea dur, prea aspru si acum nu mai releva nimic. Se transforma intr-o notiune logic vida, pentru ca, in curand ne vom putea imagina doar momentul. Oamenii pot ramane prinsi in trecut, dar trebuie s ainvatam sa ne apreciem nimicnicia. Am ramas tot pe scris poezii, elogii fiintei iubite. Uneori, imi e rusine ca ma exprim prin cuvinte, pentru ca imi devin inutile pentru a exprima frumusetea sau macar sentimentele intense care imi acapareaza fiinta. Nu e neputinta lor, vinovata e umanitatea mea.

Ochii tai - doi luceferi pe bolta fruntii,
Cu sclipiri funeste
Asemeni exploziilor de artificii
Pe sumbrul cer al noptii.
Si gantul tau e rasuflarea ei,
Ce-ascunde cu maiestrie un tainic univers
Si glasul tau razbate victorios,
Despicand pana la sangerare
Fiecare vers.
Nu-i lutul trecator
Unicul
Ce-atrage privitorul.
Asta-i o idee preconceputa.
Eu iubesc nemuritorul.
Si poate de-asta timpul,
Fie si-o eternitate
Si vidul imi sunt tot una
Caci ochii tai stralucitori
Imi lumineaza intunecimea.

As fi vrut sa fi facut mai mult, sa iti duc frumusetea pe culmi mai inalte si sa nu ma rezum doar la versuri  Insa nu cred ca e tarziu, caci pentru unele fiinte din viata noastra nu e niciodata tarziu. Sensibilitatea vine cu vremea. Admiratia si frumusetea nu se sparg niciodata. Prima impresie ramane mereu in sufletele noastre. Asteptarea nu se stinge decat cu inlocuirea. Tacerea nu e relevanta si nici cuvintele. Nu inteleg mare lucru, dar sunt fericita. What's meant to be, will be.

marți, 10 ianuarie 2012

Reflexie...

Ma sperie reflexia mea...
Imi arata cat de mult
Ma aseman cu tine.
Nu e faptul ca tu ai reprezenta
Intunecimea.
E doar faptul ca nu pot trai asa,
Stiind ca nu m-ai parasit,
Ca esti inca in mine...

Ce vezi atunci cand privesti intr-o oglinda? Ce simti atunci cand privesti intr-o oglinda? Nu ca e infiorator cum propria reflexie  se taraste spre tine amenintand sa iti ia locul? Altfel de ce te-ar copia cu atata dibacie, fara sa ii scape vreun detaliu? Daca o ranesti, se sparge in mii si mii de bucatele care te ataca. Pare inofensive, te face sa sangerezi. Nu dispare niciodata, apare mereu si mereu la contactul cu alta oglinda.
Seamana atat de mult cu o amintire... Niciuna nu poate fi stearsa, poate doar propria existenta.

vineri, 30 decembrie 2011

Just make me disappear into your fuckin' tears

La revedere, 2011! Multumesc pentru ce ai facut din mine... Multumesc ca ti-ai incolacit mainile concentric in jurul meu si m-ai sugrumat fara pic de mila! Multumesc ca m-ai invatat aceste lectii. Pana acum nu am trait cu adevarat, dar acum ca am murit... mi-am deschis larg ochii. Nu regret si nici nu o sa iti reprosez momentele cand iti ceream printre lacrimi moartea sau momentele pe care ti le ceream sa le prelungesti.  Am pierdut totul, dar m-am gasit pe mine, in nebunia mea. Am invatat sa ma apreciez, mi-am dat seama cat de puternica sunt, ca am rezistat tuturor acelor tentatii fatale...
Anul asta nu am avut realizari, am dus o lupta continua pentru nimic. Si totusi, dimineata aceasta m-am trezit fericita. Poate pentru ca am visat ceva ce m-a facut sa zambesc. Am visat ca, in aceasta vasta lume, exista cuiva cui ii pasa. Cineva care a varsat lacrimi pentru mine... Dar era doar un vis din care nu reusesc sa ma trezesc...

Ce am invatat acest an? 
#1 Oamenii se schimba, indiferent daca vrem sau nu. Nimic nu sta pe loc, doar unii dintre noi ne permitem sa traim in trecut si sa pretindem ca ii cunoastem pe cei din jur.
#2 Desi de multe ori vei avea impresia ca esti personajul principal, obisnuieste-te sa fii doar un figurant. Multumeste-te cu rolul tau minor si nu te gandi ca totul are un motiv. Crezi ca mai sunt multe de spus sau de facut? Ei bine nu sunt, nimeni nu o sa iti ia in seama parerea sau sentimentele, pana cand nu te ridici la  nivelul celor di jur si strigi cat de tare iti permit plamanii, ceea ce vrei.
#3 Am invatat sa fiu mai indrazneata si chiar mai narcisista. Am invatat sa nu mai privesc in spate, oricat de mult ar incerca trecutul sa ma prinda in tentaculele sale otravitoare.
#4 Cei din jur trebuie apreciati la adevarata lor valoare. Cu toate ca vorbim cu ei pe un ton familiar, un "si eu te iubesc" spus la intamplare nu strica. Frica stupida ca i-as putea pierde pe cei pe care ii iubesc s-a accentuat. Uneori imi e atat de frica incat nici nu pot sa respir. Imi e frica de viitor, imi e frica de viata si de moarte, imi e  frica de faptul ca nu voi gasi niciodata ceea ce caut. Imi e frica de minciuni, imi e frica sa nu fiu folosita...  Imi e frica ca am pierdut unele lucruri din trecut pentru totdeauna, ca nu le voi putea inlocui... Si e groaznic cand amintirile iti dau navala... Cel putin eu, in acele momente imi doresc  sa sangerez, iar ele sa curga odata cu acest sange infect. Si totusi, stiu ca trebuie sa continui, pentru ca nu castig nimic daca ma opresc.
#5 Dumnezeu exista, desi e diferit de imaginea pe care ne-o ofera biserica sau biblia. Umanitatea e cea care a profanat totul.
#6 Am invatat sa fiu eu indiferent de circumstante, sa imi valorific alegerile si sa incerc sa fiu o fata "frumoasa".

Status
Family - Well, it's okay. Unele lucruri nu se vor schimba vreodata, nu poti s ale ceri oamenilor sa te iubeasca. Uneori minciuna e folosita ca un scut pentru protejarea celui mintit, ceea ce denota putina compasiune. Dureaza ceva sa le accepti, dar dupa o perioada, realizezi punctul in care te afli. Si toata aceasta prefacatorie, acest joc de-a mama si copilul nu e deloc daunator sau insuportabil, atata timp cat s eintinde in limitele realitatii cotidiene.
Friends- Unii s-au pierdut pe drum, asa a fost sa fie. Nu exista "FOREVER", dar exista o perioada de loialitate si de prietenie adevarata. Nu pot sa spun ca nu sunt deloc vinovata pentru aceste pierderi, dar ele au reprezentat o apropiere de ceva nou, o intarire a altor legaturi. Stiu foarte bien ca n-ar trebui sa construiesc ceva pe sacrificii, dar pentru un moemnt sunt necesare, pentru ca e singurul mod in care stiu sa traiesc.
Love - Deja mi se face rau! Ce fiinte dezgustatoare putem fi datorita incapacitatii noastre de a ridica dragostea la nivelul care i se cuvine, adica la cel cosmic! De ce am facut-o atat de complicata? De ce suntem niste ipocriti? Fac parte din aceasta categorie a mincinosilor, nu vreau s ama eschivez de vina pe care o port. Si nu e deloc placut cand ma gandesc ca voi spune si altor fiinte "Te iubesc." desi, in trecut, am mintit... Sau n-am mintit, pentru ca doar cuiva i-am spus te iubesc si am spus-o din inima, cu toata fiinta. Celelalte au fost niste prietenii cu status "in a relationship" pe facebook. Imi e frica ca as fi putut rani acea persoana, iar acum  incerc sa ma revansez. Ar putea fi prea tarziu, dar vreau sa incerc. Karma e infioratoare. Intr-o zi as putea ajunge sa ma indragostesc cu adevarat de acea persoana si voi incepe sa regret tot ceea ce am facut. Un om normal ar trebui sa se indeparteze, dar eu vreau sa ma apropi . Am un an nou sa reconstruiesc totul, sa ma vindec, sa transform mizeria asta care ma sufoca in castigul meu.
Career - Cu scoala nu imi merge prea bine, dar am avut o perioada grea nu mi-a fost usor sa ma concentrez. O cadere destul de lunga, d ela locul I la mentiunea I e ceva, dar nu e nimic pierdut. Adica, multe din noptile din timpul liceului erau insuportabile. Amintiri dupa amintiri si idei dupa idei mi se succedau in cap, intr-un mod sufocant. Am plans destul de multe nopti si am dormit fara sa ma odihnesc. Am facut din "automutilare" un hobby si nu pot renunta. E o placere sadica sa iti vezi propriul sange curgand! Mi-au lipsit multe, am avut parte d emulte momente de disperare, nu m-am putut agata si de realitate, nu am putut fi obiectiva... Am slabit 4-5 kg in 3-4 luni... Cam complicat sa fiu atenta si la scoala...

Dar cred a anul care urmeaza imi va aduce ceea ce am nevoie. Cred ca se va intampla ceva special - poate de bine, poate de rau, dar sunt sigura ca ceva va fi. Sper doar sa il sesizez la timp. Vreau sa va urez "An nou fericit!"  si sa va spun "Va iubesc!" , in special pentru persoanele care manifesta putina simpatie pentru mine.

duminică, 25 decembrie 2011

Take back every word I've said to you!

Imi vreau inapoi toate acele cuvinte frumoase pe care ti le-am zis. Le vreau acum! Au fost croite cu cel mai scump fir al sufletului meu si e o mare dezamagire sa aflu ca au fost doar o risipa. Tu ai fost doar o risipa. Acum esti doar o boala care ma consuma... Imi vreau toate cuvintele inapoi! Ti-ai pierdut orice urma de demnitate. Nu te mai recunosc. Dar poate mereu ai fost asa, doar ca te-am pictat in culori mult prea expresive. Imi vreau cuvintele inapoi! Vreau fiecare picatura de dragoste pe care am risipit-o pentru tine. Esti o risipa, o pierdere de vreme si nu stiu cum de m-ai convins sa-mi pierd vremea cu tine. Oare minciunile acelea frumos impachetate? Dar acum nu mai conteaza. Imi vreau cuvintele inapoi! Regret fiecare rana pe care mi-am provocat-o pentru tine. Stiu ca nu mi-ai cerut-o niciodata, dar nu am rezistat. Am vrut sa-mi dovedesc mie ca tot ce simt pentru tine e un sentiment candid. Imi vreau cuvintele inapoi! Tu mia-i demosntrat ca totul a fost o iluzie. Ma simt tradata! Murdara! Mi-ai profanat biata mea fiinta. Nu iti cer compasiunea, nu iti mai cer nimic. Si nici nu vreau razbunare. Crezi in karma? Daca raspunsul e afirmativ, ar trebui sa incepi sa te temi pentru soarta ta.
 THE EMPTINESS WILL HAUNT YOU.