Hello [:

duminică, 30 octombrie 2011

Un motiv sa zambesti: exista stele pe cer!

Pana acum nimeni nu parea interesat... Fiecare are problemele sale, iar pana la urma subiectivismul ne domina. Si totusi, ramai socat cand cineva incearca sa patrunda in universul tau si manifesta atata interes. Poate ca pentru unii, asta nu ar insemna nimic, dar pentru mine inseamna un medicament.
Totusi, intai vreau sa ma asigur ca nu e un vis, unul ca celelalte... sau acelea sunt amintiri?  Uneori, nici nu mai conteaza, diferenta dintre vis si amintire e insignifianta, pentru ca uneori iti raman in minte doar lucrurile fericite.
Dar nu e asa rau, pentru  ca mi s-a promis ca nu voi fi uitata, cel putin de o persoana. E al doilea cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus cineva si cred ca se intelege reactia mea dramatica de a izbucni in lacrimi (IAR). Acum ma pot gandi doar la cerul de afara, sperand ca e instelat, pentru ca exista posibilitatea sa privim aceeasi stea si asta inseamna un gram de speranta. Fiecare stea privita in comun cu cineva, reprezinta o apropiere, iar o apropiere de cineva, inseamna ca nu esti singur. Daca nu estisingur, inseamna ca cineva te iubeste (si aici a iubi are multe sensuri). Iar daca cineva te iubeste, inseamna ca nu te va lasa niciodata sa mori. Un motiv sa zambesti: exista stele pe cer (inclusiv soarele).

PS: Multumesc mult, multumesc pentru tot, in special pentru acele cuvinte.

Capela cu fluturi...

Ce sentiment  ciudat, nu? Atunci cand citesti ceva si realizezi ca lacrimile iti aluneca faar incetare pe obraji, ca tremuri si o durere stranie se naste in trupul tau... Respira, o simti vie, devorandu-te... Iti vine sa zbieri, dar stii ca nu ai o explicatie buna pentru cei de langa tine. Atunci incepi sa te zgarii, cauti cu disperare ceva, orice care sa iti  alineze putin din durerea aceea inexplicabila... asa ajungi la automutilare. Si, de multe ori ai vrea ca sa fii oprit si faci aceste rani vizibile, dar nu pentru persoana potrivita. Pur si simplu iti lipseste curajul necesar sa ii ceri alinare.
Uneori e imposibil de suportat si plangi atat de mult incat nu iti  mai gasesti aerul necesar respiratiei si te sufoci... Plangi atat de mult incat durerea devine si fizica... Si, cu toate ca ai renuntat demult sa mai crezi intr-un Dumnezeu incepi sa te rogi sa nu mai existi.
Am impresia ca zilele mele vor fi mai putine cu tine.  Dar asta nu a reprezentat niciodata o problema, atata timp cat exista un sfarsit cu tine. Si uneori devii singurul motiv pentru care blamez fiecare gand sinucigas, pentru ca inca mai impartim acelasi cer, iar asa ma pot minti ca nu s-a sfarsit.  Si asa mai pot trai...
Am creat un mod de viata bazat pe existenta unei panze subtiri, dar e singura motivatie care ma mai tine in viata...

Daca inima mi-ar ceda
Extenuata,
Sub presiunea zdrobitoare
A regretelor de toamne,
Consecintelor viitoare,
Tu, scumpule calator,
Macar o lacrima
Ai varsa
In amintirea ei?

miercuri, 12 octombrie 2011

Ploua...


Ploua...
Stropi nascuti din teama zilelor de ieri,
Claustrofobi in vasta infinitate
Ce se coaguleaza, sufocanta,
Metamorfozata in singuratate...

Ploua...
Cu stropi marunti bucati din cer,
Sarutul aspru-al zilelor de toamna,
Raceala lor, intrand in oase,
Lasand frigul sa te-adoarma...

Ploua...
Si nu mai e nimic ce s-animeze
Monotonia vaga a uitarii
Si-o inima tacuta,
Continuand sa pulseze,
Cade prada disperarii,
Caci doar ploua...
Ploua-n amintirea zilelor de ieri,
Ca un sterilizant pentru mutele dureri...

joi, 6 octombrie 2011

Prejudecati si critica ~ Idei si libertatea de exprimare

Paradoxul -- Generalizarea (mecanism psihologic) -- Nasterea prejudecatilor

Am ajuns intr-un punct in care totul pare firesc. Ideea "daca nu esti ca noi, esti impotriva noastra" e din ce in ce mai raspandita. Judecam fara sa avem o notiune despre ceea ce judecam. Ne folosim doar de premisele pe care le avem, in acest caz fiind reprezentata de ceea ce vedem. Dar degeaba avem dimensiunile lingvista si ontologica, daca ne lipseste cea cognitiva. Elementul depsre care este vorba nu reprezinta o notiune, nu avem dreptul sa judecam. Dar continuam sa o facem...
Apartenenta la un grup este o nevoie sociala, dar societatea te exclude pentru  ca esti asa si asa si asa... Te exclude pentru ceea ce esti si incearca sa-ti conditioneze viata dupa regulile ei. Ne  lipsesc principiile proprii. Se presupune ca avem libertatea de exprimare, dar ne asumam un risc imens daca incercam sa fim noi cu adevarat -acela de a fi judecati in cel mai aspru si implacabil.

Si revin asupra unei idei pe care am dezbatut-o cam des in ultima vreme pe aici pe blog, dar ceea ce vad in jurul meu si ceea ce citesc... e cu adevarat frustrant! Nu de mult timp (din august, daca bine tin minte) m-am asociat si eu "curentului emo". Simpatizam de multa vreme muzica lor (de prin clasa a 6-a, daca bine tin minte, cand am descoperit Bless the Fall ~prima mea formatie screamo) si ideile stranii si romantismul morbid le am avut de cand ma stiu. Atunci nu avea nimeni habar de cum se numeste sau ce e defapt. Existenta m-a dezgustat tot timpul, dar am trait pentru ca nu pot muri daca nu infrunt viata. Intr-un final, acum ca s-au lasat toate wanna-be-urile (sau o mare parte) pot sa spun si eu ca fac parte din acest curent. Nu vreau sa mi se spuna ca fac asta pentru a atrage atentia, gaseam metode mult mai utile. Insa mi s epare amuzant sa judeci ceva care nu reprezinta o notiune pentru tine. Apoi... cand  citesti comment-urile lasate de asa-zisii "emo" , care pe langa ca au o gramatica ce lasa de dorit si utilizeaza in abundenta prescurtarile messengerice, scriu texte care nu sunt coerente.
Nu ma asteptam la atata intransigenta, dar acum imi pare totul  firesc. Si dau dreptul oricui sa ma judece pentru ca acum nu mai imi pasa. Am pierdut deja prea multe si m-am obisnuit. Am reusit s atraiesc fara existenta unui Dumnezeu si practic mi-am pierdut si credinta in Viata de Apoi sau cel putin in mila care se presupuna ca ar trebui sa o avem. Nu vad un rost existentei, daca "Dumnezeu" e oricum omniscient.
Si poate tocmia de aceea, datorita lipsei de speranta, ar trebui sa traiesti cum simti ca e bine, ignorand fiecare forma inferioara de viata care nu intelege ca ai dreptul sa fii tu.