Mi-am dat seama ca acum nu mai suport cainii deloc! De ce nu ii distrug pe cei fara stapan? Intr-o buna zi, acesti caini vagabonzi ne vor devora pe toti. E frustrant! Veneam linistita spre casa, pe la vre 17, 17 si 10. Ascultam muzica la casti, o piesa de la Silverstein, cand am intrat in parc. Vad un domn cu o multime de caini in jur. Okay, okay, m-am gandit ca nu au treaba cu mine, mai ales ca e si un om... Am tras aer adanc in piept si m-am indreptat cu pasi vioi spre scari. Doar ca nici n-am traversat una din stramtele alei, cand un caine vine in viteza spre mine. Din instinct, mi-am tras geanta, iar coltii lui s-au infipt in geanta. Am tipat speriata si mi-am tras geanta. Problema a fost ca nu s-a oprit aici si s-a luat de mine inca un caine. Habar nu am cum am ajuns la copac, cu mjulte tipete, cu siguranta. M-am lipit de copac si am continuat sa tip la caini. Totusi, acestia nu pareau sa renunte, iar in jurul meu se stransesera si altii. Eram socata! Picioarele imi tremurau si respiram sacadat. Nu avea vreun rost sa fug - nu as fi fugit destul de repde, mai ales ca am febra musculara.Eram intr-un moment critic, credeam ca o sa fiu sfartecata. Dra nu puteam accepta asta, pentru ca nu asta e modul in care vreau sa mor! Si nici nu era momentul potrivit, mai am ceva de facut. Spre norocul meu, un domn foarte dragut a venit langa mine si i-a dat la o parte. Abia repsiram, bine ca nu am facut atac de panica. Nu am planc, spre surprinderea mea, poate ca eram prea socata ca o sa simt o durere cu care nu m-am mai confruntat de mult timp sau poate pentru ca ma gandeam la linistea de dupa. Insa salvatorul meu a stiut sa ma scoata si din starea aceea de ameteala. A vorbit cu mine ca si cum as fi fost un copil accidentat, m-a condus pana am scapat de caini - pana la pod. Nici acolo nu am putut rasufla usurata, pentru ca in mintea mea imaginea aceea a cainelui fusese imortalizata si ma vana. Aproape fugeam pe pod, provocand un zgomot infernal. Eu insa voiam sa fiu cat mai silentioasa. Uitasem si de melodia care suna in casti, dar instinctiv am scos telefonul si am vrut sa sunt persona speciala pentru a ma linisti. Numele ei razbatea victorios printre toate gandurile si temerile mele, ca o barca de salvare. Totusi, n-am sunat. De ce sa o deranjez? Ce puteam sa-i zic? "Oh, ce faci? Stii, eu m-am speriat de niste caini si simteam nevoia sa iti aud vocea pentru a ma linisti". Era stupid. Am continuat sa merg. Auzeam caini latrand si era insuportabil. Parea ca mai aveam o eternitate pana acasa si vroiam sa renunt, sa ma intind pe jos si sa astept sa ma sfartece, sa se sfraseasca totul odata.
Acum mai savurez socul. Nu prea am fost consolata cand am ajuns acasa, intarziasem, ceea ce a innebunit-o pe mom. M-a certat si a spus ca asa imi trebuie, ca doar asa ma invat minte si am fost pusa la curatenie. Eu am inceput sa plang si, cum m-a vazut pisica, a venit la mine. A fost emotionant <3
Multumiri salvatorului >:D< Domnul care are un ciane pe nuem Sandu. Trebuie sa il caut si sa ii ai multumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu