Nu mai cauta, nu e nimic aici

Cum de sunt asa matinala? Pentru ca nu m-am simtit bine si m-am trezit. Nu poti face exces de nimic, nu poti amesteca chestiile astea intre ele, habar nu ai ce iti iese si cat de rau iti va fi dupa. Afara e frig. Ninge marunt, cernut. Ascult Simple Plan si imi suna in minte acelais vers, repetitiv, ca si cum sufletul meu ar reprosa asta unei persoane nevazute: Your love is just a lie.  Zilele trec si totul se inrautateste. Privesc pasiv toate astea imprimandu-mi aceste evenimente, plina de furie, pe mana stanga. Lama cutter-ului zambeste cald si bland. Imi aminteste, intr-un mod bizar, de o mama care alina ranile copilului ei. Stralucirea ascutisului e asa frumoasa! Divina, diavoleasca... Totusi, cred ca intr-o zi voi straluci mai intens decat ea! Am certitudinea asta, la fel cum am certitudinea ca ma voi ineca in mare si totul se va sterge, totul va deveni o panza alba si umeda. Ninge din ce in ce mai violent. Privesc ceasul, numar secundele, minutele, cum se preling necrutatoare de pe suprafata lucioasa a mobilei pe singuraticul parchet. Totul se cristalizeaza in nimic.Nu, nu mai e absolut nimic aici, nici chiar puterea aceea de a scrie care ma salvase pana acum. Poate doar o nebuneasca dorinta de autodistrugere care se cere a fi sarbatorita. Cum am ajuns asa? Cum am ajuns aici? Unde am tendinta sa merg?