Nu, nu, un om nu se poate schimba de pe o zi pe alta, dar se poate trezi. "Eternitate" e un cuvant prea dur, prea aspru si acum nu mai releva nimic. Se transforma intr-o notiune logic vida, pentru ca, in curand ne vom putea imagina doar momentul. Oamenii pot ramane prinsi in trecut, dar trebuie s ainvatam sa ne apreciem nimicnicia. Am ramas tot pe scris poezii, elogii fiintei iubite. Uneori, imi e rusine ca ma exprim prin cuvinte, pentru ca imi devin inutile pentru a exprima frumusetea sau macar sentimentele intense care imi acapareaza fiinta. Nu e neputinta lor, vinovata e umanitatea mea.
Ochii tai - doi luceferi pe bolta fruntii,
Cu sclipiri funeste
Asemeni exploziilor de artificii
Pe sumbrul cer al noptii.
Si gantul tau e rasuflarea ei,
Ce-ascunde cu maiestrie un tainic univers
Si glasul tau razbate victorios,
Despicand pana la sangerare
Fiecare vers.
Nu-i lutul trecator
Unicul
Ce-atrage privitorul.
Asta-i o idee preconceputa.
Eu iubesc nemuritorul.
Si poate de-asta timpul,
Fie si-o eternitate
Si vidul imi sunt tot una
Caci ochii tai stralucitori
Imi lumineaza intunecimea.
As fi vrut sa fi facut mai mult, sa iti duc frumusetea pe culmi mai inalte si sa nu ma rezum doar la versuri Insa nu cred ca e tarziu, caci pentru unele fiinte din viata noastra nu e niciodata tarziu. Sensibilitatea vine cu vremea. Admiratia si frumusetea nu se sparg niciodata. Prima impresie ramane mereu in sufletele noastre. Asteptarea nu se stinge decat cu inlocuirea. Tacerea nu e relevanta si nici cuvintele. Nu inteleg mare lucru, dar sunt fericita. What's meant to be, will be.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu