Ploua...

Ploua...
Stropi nascuti din teama zilelor de ieri,
Claustrofobi in vasta infinitate
Ce se coaguleaza, sufocanta,
Metamorfozata in singuratate...

Ploua...
Cu stropi marunti bucati din cer,
Sarutul aspru-al zilelor de toamna,
Raceala lor, intrand in oase,
Lasand frigul sa te-adoarma...

Ploua...
Si nu mai e nimic ce s-animeze
Monotonia vaga a uitarii
Si-o inima tacuta,
Continuand sa pulseze,
Cade prada disperarii,
Caci doar ploua...
Ploua-n amintirea zilelor de ieri,
Ca un sterilizant pentru mutele dureri...