Prejudecati si critica ~ Idei si libertatea de exprimare

Paradoxul -- Generalizarea (mecanism psihologic) -- Nasterea prejudecatilor

Am ajuns intr-un punct in care totul pare firesc. Ideea "daca nu esti ca noi, esti impotriva noastra" e din ce in ce mai raspandita. Judecam fara sa avem o notiune despre ceea ce judecam. Ne folosim doar de premisele pe care le avem, in acest caz fiind reprezentata de ceea ce vedem. Dar degeaba avem dimensiunile lingvista si ontologica, daca ne lipseste cea cognitiva. Elementul depsre care este vorba nu reprezinta o notiune, nu avem dreptul sa judecam. Dar continuam sa o facem...
Apartenenta la un grup este o nevoie sociala, dar societatea te exclude pentru  ca esti asa si asa si asa... Te exclude pentru ceea ce esti si incearca sa-ti conditioneze viata dupa regulile ei. Ne  lipsesc principiile proprii. Se presupune ca avem libertatea de exprimare, dar ne asumam un risc imens daca incercam sa fim noi cu adevarat -acela de a fi judecati in cel mai aspru si implacabil.

Si revin asupra unei idei pe care am dezbatut-o cam des in ultima vreme pe aici pe blog, dar ceea ce vad in jurul meu si ceea ce citesc... e cu adevarat frustrant! Nu de mult timp (din august, daca bine tin minte) m-am asociat si eu "curentului emo". Simpatizam de multa vreme muzica lor (de prin clasa a 6-a, daca bine tin minte, cand am descoperit Bless the Fall ~prima mea formatie screamo) si ideile stranii si romantismul morbid le am avut de cand ma stiu. Atunci nu avea nimeni habar de cum se numeste sau ce e defapt. Existenta m-a dezgustat tot timpul, dar am trait pentru ca nu pot muri daca nu infrunt viata. Intr-un final, acum ca s-au lasat toate wanna-be-urile (sau o mare parte) pot sa spun si eu ca fac parte din acest curent. Nu vreau sa mi se spuna ca fac asta pentru a atrage atentia, gaseam metode mult mai utile. Insa mi s epare amuzant sa judeci ceva care nu reprezinta o notiune pentru tine. Apoi... cand  citesti comment-urile lasate de asa-zisii "emo" , care pe langa ca au o gramatica ce lasa de dorit si utilizeaza in abundenta prescurtarile messengerice, scriu texte care nu sunt coerente.
Nu ma asteptam la atata intransigenta, dar acum imi pare totul  firesc. Si dau dreptul oricui sa ma judece pentru ca acum nu mai imi pasa. Am pierdut deja prea multe si m-am obisnuit. Am reusit s atraiesc fara existenta unui Dumnezeu si practic mi-am pierdut si credinta in Viata de Apoi sau cel putin in mila care se presupuna ca ar trebui sa o avem. Nu vad un rost existentei, daca "Dumnezeu" e oricum omniscient.

Si poate tocmia de aceea, datorita lipsei de speranta, ar trebui sa traiesti cum simti ca e bine, ignorand fiecare forma inferioara de viata care nu intelege ca ai dreptul sa fii tu.